Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conservarea Pădurii Caraorman

COD SMIS 2014+ 124429

cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 – protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric, Obiectivul 4.1 ”Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversitate și refacerea ecosistemelor degradate”

Proiectul "Conservarea Pădurii Caraorman" este implementat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării Tulcea (beneficiar) în parteneriat cu Asociația Danubiu.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Conservarea Pădurii Caraorman

Zona forestieră Caraorman ocupă partea centrală a grindului cu acelaşi nume, grind de origine marină, fiind delimitată: la est, de grindul Hruşca; la sud, de o limită situată la cca.1 km distanţă de lacul Erenciuc; la vest, de limita estică a dunelor mobile de nisip, limita situată la o distanţă de cca. 750m de linia de înaltă tensiune; la nord, de canalul Litcov. Coordonatele geografice extreme ale zonei sunt 45007′ N la nord, 45001′ N la sud, 29021′ E la vest, 29024′ E la est.

Aria forestieră naturală Caraorman a fost pusă sub ocrotire în anul 1938 (JCM nr. 645). După propunerea a 220.000 ha din Delta Dunării drept suprafaţă a parcului naţional Delta Dunării, din cele 44.294 ha declarate rezervaţii integrale o suprafaţă de 840,5 ha o reprezenta rezervaţia ştiinţifică de tip forestier-zoologic-botanic.

Din 1990 aria Caraorman (2250 ha) este parte integrantă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Hotărârea de Guvern nr. 248 / 1994 a stabilit cu precizie limitele acestei zone cu regim de protecţie integrală. În prezent în zona cu regim de protecţie integrală Caraorman sunt admise doar activităţi de cercetare şi documentare.

Aria a căpătat acest statut pentru protejarea celor mai dezvoltate şi mai reprezentative dune denudate din Delta Dunării şi a pădurii Caraorman, cu o structură caracteristică. Tipul acestei păduri este pădure de stejar în amestec plasată pe grindul maritim înalt. Este formată în principal din stejar pe dunculat (Quercus robur), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasin (Fraxinus excelsior, Fraxinus angustifolia s.s.p. pannonica), frasin pufos (Fraxinus pallisae), ulm (Ulmus foliacea), plop alb, cenuşiu şi tremurător (Populus alba, Populus tremula),salcia albă, tei (Tilia sp.). În stratul inferior al arborilor întâlnim păr sălbatic (Pyrus pyraster), măr sălbatic (Malus silvestris ), alun (Coryllus avellana), zălog (Salix cinerea). Stratul arbustiv este dominat de păducel (Cratae gus monogyna), călin (Viburnum olulus) şi cruşin (Frangula alnus), alte specii fiind porumbar (Prunus spinosa), măceş ( Rosa canina ), verigar (Rhamnus cathartica), voinicer (Evonymus vulgare), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea ), cătină albă (Hippophae rhamnoides) şi cătina roşie (Tamarix ramossisima).

În stratul subarbustiv, ierbos: murul de mirişte (Rubus caesius) apare frecvent. Speciile higrofile de luncă sunt: tătăneasă (Symphytum officinale), cosiţel (Berula erecta), bălbisă (Stachys palustris), cupa-vacii (Calystegia sepium), lăcrămioara (Convalaria majalis).

Caracteristică pentru această pădure este prezenţa unor specii cu tulpină volubilă: liana grecească (Periploca graeca), viţa sălbatică (Vitis silvestris), hameiul (Humulus lupus), curpenul (Clematis vitalba). Specia periclitată din această zonă este Hordeum amritimum, o specie de graminee de pe grindul Caraorman.

Tipul major de habitat al zonei analizate, conform clasificării date de Comunitatea Europeană – Corine Biotopes 1991, intră în categoria “pădurilor riverine mediteraneano-turaniene”, ce este subdivizat în “păduri de stejar în amestec, pe grinduri maritime înalte”, în majoritatea zonei analizate, urmând ca întindere subtipul “dune de nisip mobile şi semimobile, acoperite parţial cu vegetaţie”, iar în perioadele cu nivele mai ridicate ale apei, în porţiunile marginale a pădurii se întâlnesc “zone depresionare inundabile, cu vegetaţie hidrofilă “.  Din acest punct de vedere, raportat la teritoriul RBDD, doar pădurea Letea este asemănătoare. Această structură, cât şi poziţia geografică sud-est-europeană, balcanică, a zonei analizate, îşi pune amprenta  pe structura florei şi faunei, atât sub aspect taxonomic, cât şi cantitativ.

Tipuri de habitat

mlaştini, stepe şi păşuni de sărătură (4,63%)

hăţişuri şi stufărişuri temperate (0,65%)

stepe şi pajişti uscate calcifile (50,67%)

pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte (0,52%)

păduri cu frunze mari căzătoare (16,58%)

păduri şi hăţişuri temperate de luncă şi mlaştină (0,07%)

vegetaţie de ţărm (inclusiv stufării - 26,88%)

Deşi avifauna nu este reprezentată de specii acvatice, habitatele favorabile de adăpost, hrănire şi cuibărit oferite de pădure au determinat concentrarea unui număr mare de specii şi exemplare din categoria păsărilor cântătoare, răpitoare de zi şi noapte, alte ordine şi familii neacvatice.

 

Vulturul Codalb (Haliaeetus albicilla)

O pasăre impresionantă ca statură, prin dimensiuni cu aripile lungi şi drepte, digitate la capăt. Are penajul brun, cu coada albă şi rotunjită la adulţi. Cuibăresc în câteva locuri din Delta Dunării, inclusiv în pădurea Letea. Ating maturitatea sexuală abia la cinci ani şi îşi respectă locul de cuibărit de la an la an. Sunt deseori văzuţi în regiunea litorală a Mării Negre, vânând peşte, mamifere sau păsări. Deşi efectivele speciei sunt reduse, în Delta Dunării are loc o revigorare. Aproape că a dispărut la un moment dat din fauna ţării noastre din cauza folosirii stricninei pentru combaterea lupilor (Munteanu, 2009), în anii după 1950. În plus, înlocuirea unor arbori autohtoni cu plopi, acumularea de substanţe toxice, în special în gonade, au dus la micşorarea efectivelor acestei specii de interes comunitar. Este o pasăre sensibilă la deranjul uman, bun bioindicator al stării de conservare a unei zone umede. Se impune instalarea de cuiburi artificiale, reducerea deranjului şi controlul drastic al poluanţilor existenţi în apă.
Coabitează cu importante populaţii de şopârle (Lacerta agilis euxinica, Eremias arguata), mamifere.

Dumbraveanca (Coracias garrulus)

Dumbraveanca (Coracias garrulus) este caracteristică zonelor uscate, călduroase, reprezentate de pădurile rare de luncă din preajma pajiștilor. Are dimensiuni similare stăncuței (Corvus monedula). Lungimea corpului este de 29 – 32 cm și o greutate de 127 – 160 g. Anvergura aripilor este de circa 52 – 57 cm. Adulții au înfățisare similara. Penajul este uluitor, fiind de un albastru azuriu ce acopera capul, gâtul și pieptul, iar spatele este maroniu – ruginiu. Se hrănește cu rozătoare, broaște, șopărle, șerpi, păsari și insecte. Longevitatea cunoscută este de 9 ani.

Drepneaua neagră (Apus apus)

Drepneaua poate fi găsită într-o varietate de habitate, de la orașe și localităti mici la zone împădurite, ferme și parcuri. Drepnelele se hrănesc, se împerechează și dorm în zbor, aterizează doar pentru a depune ouăle, de aceea este posibil sa le vedeți mai mereu în zbor. Au o formă a corpului caracteristică, cu aripi lungi, în formă de seceră și cu o coadă bifurcată. Culoarea preponderentă este maroniu închis, cu bărbie albă, dar deseori pare neagră, văzută pe fondul albastru al cerului. Lungimea corpului este de 16-17 cm, anvergura aripilor de 40-44 cm, masa corporală de 36-52 g. Se hrănește cu insecte zburătoare, pe care le vâneaza în zbor. Durata medie de viață în sălbaticie este de noua ani.

Șoimul rândunelelor (Falco subbueteo)

Este o specie migratoare pe întreg arealul de răspândire. Sosește în Europa începând cu luna aprilie – și pleacă înspre cartierele de iernare din Africa centrală și sudică în luna octombrie. Cuibărește în habitate semi-deschise, de tipul silvostepelor (zone de stepă cu păduri rare sau reduse ca suprafață, ori deschise). Se hrănește în special cu insecte de talie mare (mai ales Orthoptere, precum greieri, lăcuste, cosași, dar și alte specii) și păsări de talie mică, pe care le prinde în zbor activ. Este un vânător foarte agil, putând executa manevre foarte precise în zbor, inclusiv în zone cu obstacole (coronamentul arborilor). Ocazional consumă și alte animale (șopârle, micromamifere).

Acvila tipătoare mare (Aquila clanga)

Acvila țipătoare mare (Aquila clanga) este o păsăre răpitoare de zi, cu o anvergură a aripilor de peste 1 m, declarată monument al naturii.
Acvila țipătoare mare are o lungime de 65 de cm. Asemenea tuturor vulturilor, apartine familiei Accipitridae. Poate fi întalnită în zona din nordul Europei până în Asia și iarna în sud-estul Europei, Estul Mijlociu și sudul Asiei. Depune 1-3 ouă într-un cuib construit în copaci. Habitatul obișnuit al acvilei țipătoare mari este zona împadurită, unde vânează mamifere mici și alte mamifere terestre.
Este o acvilă de mărime medie spre mare, foarte asemanătoare cu acvila țipatoare mică, cu care seamană la aspectul general. Penele capului și aripilor sunt de un maro foarte închis și contrastează cu penajul în general maro (fața de acvila țipatoare mică, care are aceleași pene deschise la culoare). Capul este mic pentru o acvilă.
Adeseori este prezentă o zonă mai puțin evidență pe partea exterioară a aripilor, dar o zonă de început albă în formă de luna este un bun indiciu. Puii au pete albe pe aripi.
Sunetele scoase sunt asemănatoare unor lătrături de câine.
I se mai spune și brehanaca, pentru că emite niște sunete ascuțite. În deltă, se întâlnește în perioadele de pasaj și iarna, când vânează rozătoare și păsări care trăiesc pe langă apă.

Ciuf de pădure (Asio otus)

Ciuful de pădure (Asio otus) este o păsăre răpitoare de noapte din familia bufnițelor (Strigidae), ordinul strigiformelor (Strigiformes), sedentară, răspandită în Europa, Asia, Africa de Nord și America de Nord. Are mărimea de 36 cm (între gugustiuc și porumbel). Coloritul corpului pe spate este ruginiu-gălbui deschis cu desene cenușii și brune, în formă de dungi subțiri, longitudinale; abdomenul roșiatic sau ruginiu-galbui, amestecată cu alb, cu dungi longitudinale. Ciocul este brun, iar picioarele galben-ruginii. Urechile sunt înalte și întunecate, fața este înconjurată cu penaj galben, ochii sunt mari și aurii. Trăiește în pâlcuri de păduri, câmp deschis, zone mlăștinoase, parcuri, livezi, dumbrăvi. Cuibărește în pâlcurile de păduri folosind cuiburile vechi ale altor păsari: ciori, coțofene sau cele de veverita, rar pe pamant, la baza trunchiurilor sau în iarba înaltă. Se hrănește cu șoareci în proporție de 90 %, pasari mici. Duce viața arboricolă nocturna. Ziua nu vânează ci stă asezat lăngă trunchiul vreunui arbore, in caz de pericol inaltandu-se si ridicandu-si urechile. Strigă numai lângă cuib, unde se aude un “hu-uu”, dar și miorlăituri, plesnituri din aripi etc. Depune 4-6 ouă la intervale de 2 zile, începând din mijlocul lui martie până la începutul lui aprilie. Ouăle sunt scurt eliptice, netede, cu pori fini, albe. Incubația durează 27-32 de zile. Clocitul este asigurat numai de femelă. Are loc o clocire pe an, iar în condiții de hrană bogată și două. Puii sunt nidicoli și sunt hrăniți de femela cu hrana adusă de mascul.
În România si Republica Moldova trăiește subspecia Asio otus (Linnaeus, 1758), fiind răspândită în ținuturile de joasă altitudine și stă tot timpul anului; în iernile aspre, multe exemplare nordice se adaugă populațiilor noastre sau trec chiar mai spre sud, iernând în sudul Africii și în sud-vestul Asiei.

Specii de floră și faună: în această arie sunt prezente specii protejate prin Convenţia de la Berna, mamifere (Sorex araneus, Sorex minutus, Lepus capensis, Lutra lutra), 102 specii de păsări, reptile (Emys orbicularis, Lacerta agilis, Natrix natrix), amfibieni (Bombina bombina, Pelobates fuscus, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Rana ridibunda), ca şi o serie de plante superioare foarte rare, printre care orhideele Cephalantera longifolia şi Dactylorhiza incarnata, specia endemică Ornithogalum amphibolum, speciile periclitate Rosa scabriulosa, Erodium hoefftianum, Peucedanum arenarium, Paliurus spina-christi, Stachys atherocalyx, Plantago major, Allium guttatum, Allium rotundum.

În ce priveşte mamiferele, este de semnalat faptul că în ultima perioadă s-a semnalat în zonă prezenţa şacalului (Canis aureus), observat frecvent de localnici în iarna  şi primăvara  aceasta.

În această arie strict protejată au fost identificate cca 400 specii de plante superioare, printre care o specie endemică (Ornithogalum amphibolus), 4 specii comune (Euphorbia lucida, E.palustris, E. Seguieriana, Trapa spp.), 2 specii de orhidee periclitate (Cephalantera longifolia, Dactylorhiza incarnata). Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare monumentale de stejari, cu diametre între 4,20 – 4,70 m. Spectrul floristic al pădurii Caraorman este asemănător cu cel din pădurea Letea. Fauna este reprezentată prin insecte, peste 600 specii, cca 150 specii de vertebrate. Nucleul valoros, în suprafaţa de circa 700 ha cuprinde, alături de un variat arboret din plop, frasin şi stejar, subarboret de zălog, Salix, Tamarix etc.

Contact

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

+40 240 51 89 24

arbdd@ddbra.ro

Str. PORTULUI Nr. 34A, Tulcea, Romania - 820243

Conservarea Pădurii Caraorman

Proiectul ”Conservarea Pădurii Caraorman”, Cod proiect 124429, este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 – protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric, Obiectivul 4.1 ”Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversitate și refacerea ecosistemelor degradate”